România
 
noiembrie 28, 2019

Înaltă performanţă și eficienţă împreună – SurTec și Chem-Trend prezintă noi soluţii inovatoare pentru industria de turnare sub presiune

SurTec and Chem-Trend at EUROGUSS 2020, Hall 7A, Stand 7A-110

Componentele turnate sub presiune devin din ce în ce mai complexe, iar cerinţele privind performanţele acestora sunt tot mai ridicate, cererea pentru procese de producţie mai sustenabile aflându-se în continuă creștere. În fiecare etapă a procesului de producţie, substanţele chimice de proces specializate garantează pregătirea perfectă a componentelor în scopurile desemnate. Atunci când aceste procese sunt coordonate precis, aceste materiale chimice specifice procesului au o influenţă enormă asupra eficienţei procesului. SurTec și Chem-Trend, două societăţi afiliate ale grupului Freudenberg, vor prezenta pentru prima dată împreună produse inovatoare într-un stand expoziţional comun la EUROGUSS 2020. Clienţii ambelor societăţi vor beneficia de strânsa colaborare dintre cele două în domeniul cercetării și dezvoltării, dar și de standardele ridicate ale acestora în domeniul produselor ecologice și calitativ superioare, pentru un proces de producţie mai sustenabil.

„Pe piaţă se observă o nevoie tot mai mare de aliaje din aluminiu pentru turnare sub presiune, care să fie eliberate din matriţe cu ajutorul agenţilor de demulare personalizaţi de la Chem-Trend. După aceasta, agenţii de curăţare pe bază de apă moderni și performanţi de la SurTec îndepărtează agenţii de demulare fără a lăsa resturi și pregătesc într-un mod optim componentele pentru procesarea ulterioară”, explică Dr. Jens Krömer, directorul SurTec pentru dezvoltare globală în domeniul auto. „De câţiva ani, societăţile afiliate Chem-Trend și SurTec colaborează cu succes în acest tip de tehnologii coordonate. Un exemplu de astfel de colaborare îl constituie un proiect de cercetare care s-a desfășurat în luna aprilie a acestui an, în colaborare cu Universitatea Braunschweig, prin care s-a studiat în profunzime influenţa agentului de demulare asupra procesului de curăţare și acoperire.”

Noi sisteme de curăţare apoase de la SurTec
Agenţii de curăţare de înaltă performanţă, împreună cu tratamentul prealabil al metalului și galvanizarea funcţională și decorativă reprezintă domeniile de bază ale expertizei SurTec. La EUROGUSS, specialiștii în tehnologia suprafeţelor vor prezenta cele mai noi evoluţii în domeniul sistemelor de curăţare apoase și vor demonstra modul în care SurTec pune la dispoziţia utilizatorilor consiliere și asistenţă ample pentru fiecare etapă de curăţare din cadrul procesului de producţie.

Înlocuitor complet al cromului (VI) de la SurTec
Un alt punct principal al târgului îl reprezintă dezvoltarea produșilor de conversie fără crom (VI) pentru aliajele de aluminiu, care îndeplinesc toate cerinţele și specificaţiile relevante ale industriei automobilelor și aerospaţiale. Produsul de referinţă în acest sens îl reprezintă SurTec 650 pentru tratarea prealabilă a aliajelor ușoare. Această tehnologie, care respectă prevederile REACH, impune standarde pentru o excelentă protecţie contra autocoroziunii, o aderenţă îmbunătăţită a vopselei și o lipire excepţională, sudabilitate și rezistenţă electrică redusă a suprafeţei. Noua generaţie de procese fără crom (VI) se distinge prin manevrare ușoară, robusteţe industrială, posibilitatea de control precis a procesului și, mai ales, costuri de proces optimizate, asigurându-se totodată stabilizarea maximă a parametrilor de calitate.

Noua serie de agenţi de demulare de la Chem-Trend
Chem-Trend prezintă la EUROGUSS o nouă serie de agenţi de demulare bazată pe polimerii nou dezvoltaţi pentru aplicaţiile de turnare structurală care necesită niveluri reduse de porozitate și o înaltă calitate a prelucrării suprafeţei. Noua tehnologie de agenţi de demulare oferă o protecţie remarcabilă la lipirea în matriţă, reducând în mod semnificativ reziduurile intra și extra cavitare. Aceasta mărește durata de viaţă a matriţelor de turnare sub presiune și crește eficienţa generală a echipamentelor (OEE) sistemului de turnare.

„Soluţiile noastre personalizate ajută întreprinderile care utilizează procese de turnare sub presiune să atingă cel mai înalt nivel de eficienţă al procesului într-un mediu supus unei concurenţe acerbe și să-și desfășoare activitatea mai profitabil” explică Darko Tomazic, directorul de vânzări al Chem-Trend pentru Germania. „Înalta eficienţă a noilor noștri compuși asigură un excelent control al temperaturii externe a turnării sub presiune, precum și o formare mai bună a filmului pe matriţele fierbinţi. Aceste efecte permit utilizarea unei cantităţi mai mici de agent de demulare și durate mai reduse ale ciclurilor, ceea ce determină creșterea profitabilităţii turnătoriei.”

O lungă tradiţie de inovare
Prin intermediul noului agent de demulare, Chem-Trend continuă o lungă tradiţie revoluţionară de inovare pentru industria de turnare sub presiune. În anul 1960, Chem-Trend a fabricat primul agent de demulare pe bază de apă, iar în anul 1990 societatea a devenit primul furnizor din acest sector care a obţinut certificarea ISO 9001. Soluţiile noi și inovatoare ale Chem-Trend includ dezvoltarea agentului de demulare inovator și de mare eficienţă HERA™ (HERA = High Efficiency Release Agent) pentru utilizarea prin micropulverizare, care oferă numeroase avantaje comparativ cu agenţii de demulare obișnuiţi și generează rezultate de înaltă calitate prin utilizarea unor cantităţi mult mai mici de agent de demulare.

La EUROGUSS 2020, specialiștii SurTec și Chem-Trend vor fi disponibili în Hala 7A, Standul 7A-110, pentru a răspunde tuturor întrebărilor relevante legate de optimizarea proceselor și pentru a consilia utilizatorii sau alte persoane în legătură cu provocările specifice ale procesului de producţie.

O marcă comercială Freudenberg.
Contactaţi-ne

Suntem aici pentru a vă ajuta. Pentru a începe, trebuie doar să completaţi acest formular.

Făcând clic pe butonul „Trimite”, confirm că am fost informat(ă) cu privire la prelucrarea datelor mele personale în conformitate cu politica de confidenţialitate a Chem-Trend.